Cui îi este adresată terapia?
Terapia este adresată atât persoanelor care doresc să se cunoască mai bine, cât și celor ce doresc o schimbare sau trec prin anumite dificultăți emoționale și comportamentale. Relația terapeutică este baza ce consolidează întregul proces terapeutic, problemele fiind abordate prin comunicare și relaționare.
Serviciile cabinetului de psihologie din Constanța sunt potrivite pentru:
Evaluarea și intervenția timpurie în aceste situații, previne extinderea tulburărilor și facilitează redobândirea stării de sănătate psihică și a stării de bine.
Consilierea psihologică implică o acţiune planificată, centrată pe problematica clientului, prin intermediul căreia se pot atinge următoarele obiective:
- optimizarea comportamentului şi îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale;
- extinderea nivelului de conştientizare a persoanei, creşterea capacităţii de autocontrol;
- activarea şi valorificarea resurselor personale, a potențialităților latente;
- întărirea Eului şi a încrederii în forțele proprii, a autonomiei şi independenței persoanei;
- reducerea anxietății, creşterea rezistenței la frustrare;
- dezvoltarea unor strategii adaptative prin care persoana să facă faţă cu succes situaţiilor de viaţă;
- formarea deprinderilor de a identifica gândurile şi ideile disfuncționale şi corectarea lor;
- dezvoltarea capacităţii decizionale prin învățarea unor modalităţi de a ierarhiza prioritățile, de mobilizare a eforturilor personale în vederea atingerii scopurilor propuse.
Printre cele mai des folosite demersuri caracteristice psihologiei clinice se găsesc următoarele:
- investigarea si psihodiagnosticul tulburărilor psihice;
- evaluare cognitivă şi neuropsihologică;
- evaluarea personalității şi a mecanismelor de adaptare;
- evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului;
- evaluarea gradului de discernământ al persoanelor;
- evaluarea contextului familial, profesional, social, economic și cultural în care se manifestă problemele psihologice;
- evaluarea dezvoltării psihologice;
- consiliere suportivă;
- consiliere specifică obiectivelor medicale;
- managementul conflictului, mediere şi negociere.